Durerea Psihogena între Perceptie si Toleranță in Osteopatie

Durerea psihogenă în cazul aparatului locomotor (mușchi, oase, articulații) reprezintă o senzație dureroasă care, deși simțită ca reală, are cauze predominant sau exclusiv emoționale, psihologice sau conflicte interne, mai degrabă decât o patologie structurală sau organică clară.

În osteopatie, această durere se află la intersecția dintre percepție și toleranță, are grade de intensitate individuală și necesită o abordare integrată pentru gestionare.

Diferența între percepție și toleranță în durerea psihogenă:

Percepția durerii este reprezentarea senzorială și interpretativă de către sistemul nervos, pacientul percepând durerea ca fiind intensă, reală și adesea invalidantă.

Toleranța la durere – variază individual și reprezintă nivelul de disconfort pe care pacientul este capabil să-l suporte fără să acumuleze resentimente, teamă sau să abandoneze tratamentul.

Factori care pot influența durerea psihogenă:
- predispoziție genetică – istoric familial cu sensibilitate emoțională crescută
- dezechilibre neurochimice – neurotransmițători precum serotonina, dopamina, acidul gamma-aminobutiric (GABA) răspunzătoare de starea de spirit
- hiperactivitatea în amigdala cerebrală se corelează cu răspunsuri emoționale intense
- la nivel endocrin – producția excesivă de cortizol
- stresul cronic sau acut, lipsa somnului și oboseala

Percepția și toleranța în contextul clinic

Pacienții cu durere psihogenă pot avea o percepție exagerată a disconfortului, simțind chiar dureri severe fără o patologie fizică evidentă.

Toleranța poate fi scăzută – pacienții pot fi extrem de sensibili, percepând durerea ca fiind intolerabilă chiar și la nivele minime de stimul.

Punctele trigger sunt zone sensibile care pot fi activate de stres, anxietate, tensiune musculară excesivă sau de hipertonicitate, ducând la senzații dureroase fără o cauză structurală clară.

În osteopatie, durerea între percepție și toleranță reprezintă indicatori esențiali în procesul de recuperare.

Este importantă corelarea percepției personale cu limitele de suportare și ajustarea planului terapeutic astfel încât să se maximizeze beneficiile și să se minimizeze riscul agravării.

Educația pacientului și abordarea graduală a exercițiilor de facilitare neuromusculară proprioceptivă, incluzând tehnici de respirație sunt cele mai eficiente strategii pentru a dezvolta toleranța și a gestiona durerea în mod adecvat.

Școlile vechi cu tradiție în osteopatie se axează pe recuperarea pacienților pe modelul Postural-Structural-Biomechanical (PSB), dar cu timpul acest model a fost considerat incomplet, astfel că în urma studiilor recente pe știința durerii și neuroscience s-a concluzionat că modelul Bio-Psycho-Social (BPS) este un mod de recuperare de luat în calcul cu rezultate eficiente.

În concluzie, durerea psihogenă între percepție și toleranță în aparatul locomotor în osteopatie necesită o abordare multidisciplinară, în care clientul este învățat să gestioneze emoțiile, să își recalibreze percepția dureroasă și să își crească gradat toleranța. Trecerea peste această barieră implică atât terapii fizice, cât și psihologice, pentru ca pacientul să își recapete încrederea în propria capacitate de a-și depăși disconfortul.